Inaintea erei aparatelor digitale, acest lucru era aproape imposibil de realizat, dar softul pentru stichingul digital a facut ca acest lucru sa fie extrem de simplu. Libertatea de creatie are doua directii: oportunitatea de a face fotografii panoramice 360 de grade si de a face imagini foarte mari , la rezolutie mare. Acestea permit o experienta diferita privitorului si au avut un impact semnificativ in arta fotografica. O serie de fotografi de arta se bazeaza pe aceasta tehnologie pentru a crea printuri uriase, la rezolutii impresionante.

Stichingul cadrelor suprapuse duce la cresterea marimii imaginii finale, adica nu exista limita de rezolutie. In loc sa fotografiezi. Folosind un zoom de 100m in pofida unuia de 50 mm, imaginea rezultata dupa suprapunere va avea o dimensiune de patru ori mai mare decat cea pentru o lungime focala de 50 mm. Cu cat lungimea focala a obiectivului va fi mai mare, cu atat vor fi mai multe segmente. O vedere panoramica realizata cu un teleobiectiv poate fi avea dimensiuni considerabile.

Un obiectiv de 15 mm pe un SLR acopera un unghi diagonal de 110°, ceea ce inseamna o perpectiva superangulara. Fotografiind acelasi unghi cu o lentila de 120 mm avem nevoie in compunerea imaginii finale de 64 de segmente, iar suprapunerea necesara stichingului inseamna aproximativ 100 de cadre.

Acesta a demonstrat existenta perspectivei geometrice si a implementat modul in care, prin folosirea ei, se poate crea senzatia de tridimensionalitate in pictura. Se pare ca evolutia opticii si a aplicarii acesteia in camera obscura (secretul bine pazit al pictorulor renascentisti) l-a ajutat pe Bruneselleschi sa puna bazele redarii perpectivei in pictura. Leonardo da Vinci a dus mai departe teoria perspectivei prin observatii pertinente asuprea peisajelor naturale. El a observat ca, datorita atmosferei, culorile in peisaj au o virare catre tonurile reci odata cu cresterea distantei intre observator si planurile peisajului. Astfel, Leonardo da Vinci a pus bazele teoriei perspectivei aeriene care si a contribuit la redarea adancimii in pictura renascentista. Cateva secole aceste doua metode au fost singurele care au reusit sa redea tridimensionalitatea in spatiul bidimensional al picturii.

La scurta vreme dupa ce Nadar si Niepce pun la punct procedeul fotografic, apare fotografia stereoscopica. Aceasta are la baza o serie de descoperiri anterioare asupra vederii binoculare. In epoca victoriana aparitia posibilitatii vederii in trei dimensiuni a dus la o adevarata explozie a stereogramelor ce puteau fi vizionate cu dispozitive relativ simple denumite evident stereoscoape. Posibilitatea ca publicul larg sa poate vedea in “relief” minunile lumii, intr-o epoca de avant al stiintei si descoperirilor stiintifice a facut ca sterogramele sa cunoasca un avant de neinchipui in ziua de azi. Trebuie mentionat ca pana la aparitia fotografiei, lumea era cunoscuta doar prin intermediul picturi, gravurilor sau al desenelor. Odata cu aparitia tehnologiei, simpla si ieftina, fotografii epocii victoriene au fost trimisi in toate colturile lumii sa fotografieze evenimente, peisaje, constuctii. Noul mediu era asa de popular, incat majoritatea fotografiilor realizate in acea perioada sunt stereograme, desi prin perspectiva istoriei imaginile sunt cunoscute ca imagini singulare. Cu timpul stereoscoapele au evoluat de la simple vizoare in care se putea fi inserarte imagini perechi, pana la complicate sisteme optice capabile sa inmagazineze cateva zeci de perechi de imagini.

Tocmai evolutia ulterioara a fotografiei a dus la pierderea interesului pentru fotografia stereoscopica. George Eastman a facut fotografia accesibila mareiului public prin intermediul celebrului Kodak Box si a sloganului ramas definitoriu timp de decenii in secolul trecut: “Voi apasati pe buton. De restul ne ocupam noi”. Facilitaea accesului la fotografie a facut ca publicul sa se concentreze pe fotografia 2D. Imposibilitatea ca fotografia tridimensionala sa fie marita, pusa in album sau in rama si atarnata pe perete a dus la scaderea interesului pentru aceasta. Desi au existat incercari de revitalizare a procedeului prin inventarea de aparatura specializata ( aparate fotografice cu doua obiective, vizoare speciale in care erau montate dispozitive perechi), interesul fata de fotografia stereoscopica s-a diminuat progresiv de-a lungul timpului. Toate marile companii producatoare de echipamente fotografice au avut tentative in acest sens si, totusi, revirimentul nu s-a produs. Acesta apare ceva mai tarziu in evolutia fotografiei, odata cu perfectionarea procedeului color si posibilitatea manipularii imaginii in color. Pe parcursul istoriei fotografiei stereoscopice au existat diverse metode de vizionaresi recompunere a spatiului 3D, insa cea mai populara este fara indoiala analaglifa care a avut succes mai ales in epoca digitala, datorita accesibilitatii sale in mediul fotografilor amatori.

Pentru a intelege schema de functionare a unei anaglife trebuie inteleasa vederea stereoscopica umana. Simplificand principiul, trebuie stiut ca fiecare ochi in parte functioneaza ca o camera fotografica in care se creeaza o imagine bidimensionala. Cele doua imagini se recompun in creierul uman formand o singura imagine tridimensionala, iar senzatia este ca omul vede lumea exterioara printr-un “singur ochi” – ochiul mintii – la propriu vorbind. Cele doua imagini cvasi-identice obtinute de cei doi ochi sunt totusi diferite datorita distantei anatomice existente intre ochii umani. Fiecare imagine este usor diferita fata de cealalta pereche, prin faptul ca percepita asuprea mediului are doua puncte de statie diferite, cu doua perspective diferite, corespunzatoare celor doi ochi. Suprapunerea obiectelor aflate la distante diferite este la randul ei diferita si combinatia intre cele doua perspective ne ofera sensul adancimii imaginii, tridimensionalitatea ei.

Fotografia care recompune vederea umana intr-o singura imagine in care sunt incluse cle doua perspective corespunzatoare celor doi ochi, imaginea fiind vizibila cu ajutorul unor ochelari speciali se numeste anaglifa, despre care vom vorbi pe scurt in cele ce urmeaza.

Schematic, o anaglifa consta in suprapunerea pe aceeasi suprafata a doua imagini color: una corespunzatoare ochiului stang si alta corespunzatoare ochiului drept. Pentru a fi vizualizate separat de cei doi ochi in parte, imaginea din stanga are doar componenta cromatica rosie, iar cea din dreapta componentele albastra si verde. Vizionarea se face cu o pereche de ochelari speciali cu lentila din partea stanga rosie iar cu cea din partea dreapta cyan (verde compus cu albastru). Imaginea este recompusa in mintea noastra, color si in tridimensional in acelasi timp. Intr-o prima aproximare, tehnica fotografierii unui subiect care este apoi redat tridimensional mimeaza vederea stereoscopica umana. Distanta interpupilara (dintre axele optice ale ochilor) este in medie de 63 mm si trebuie reprodusa in momentul fotografierii. Poate fi folosita o camera speciala cu doua obiective sau numai o singura camera, pe care o vom deplasa pe orizontala cu 63 mm intre cele doua declansari. Este evident ca pentru a face imagini tridimensionale folosind o camera este neaparat nevoie de un trepied solid si un dispozitiv care sa permita translatarea camerei in cele doua pozitii necesare realizarii celor doua expuneri. Aceasta tehnica se aplica intro plaja de distante 2-10 m. In cazul peisajului, pentru realizarea adancimii este necesara organizarea cadrului cu elemente situate in planuri diferite, dar suficient de apropiate de punctul de statie pentru ca metoda descrisa mai sus sa fie eficienta.

Sunt situatii in care realizarea fotografiilor stereoscopice poate intampina dificultati in finalizarea anaglifei, de aceea trebuie sa tineti seama de sfaturile de mai jos:

• Se vor evita imaginile cu contrast foarte mare, datorita defectului de contur care apare la suprapunerea celor doua imagini in zonele de contrast ridicat.

• Se vor evita zonele mari de culoare rosie care vor afecta redarea corecta a efectului 3D . La prelucrarea pe computer a imaginii din stanga (ce contine numai canal rosu) se poate introduce o debalansare cromatica pentru a suprima acest neajuns.

Teoria din spatele unui fotografii tridimensionale este relativ simpla, dar realizarea anaglifelor poate genera o serie de dificultati ce pot fi rezolvate pe masura deprinderii tehnicii de organizare a cadrului, prelucrarea imaginilor pentru vizualizarea 3D, si in cele din urma folosirea unor ochelari de buna calitate la montarea imaginii finale. Tratarea de mai sus nu este in niciun caz exhaustiva, ci are doar scopul de a va deschide apetitul pentru lumea fotografiei 3D.

sursa: Foto-Video Digital – mai 2010

Compunerea fotografiilor panoramice din mai multe expuneri normale permite fotografilor crearea de imagini de o rezolutie mai mare si/sau cu un unghi de acoperire mai larg decat le permit in mod normal aparatul si obiectivele lor fotografice. Astfel iau nastere poze cu detalii uimitoare si efecte de imagine dramatice. Desi pare un proces simplu, lipirea corecta si perfecta a imaginilor pentru a forma o poza panoramica este un proces complicat. Aceasta presupune compunerea corecta a imaginii, corectarea perspectivei si distorsiunii obiectivului, identificarea elementelor comune ale imaginilor, alaturarea si lipirea pozelor si finisarea imaginii finale.

A trecut de mult timpul cand pozele panoramice presupuneau o adevarata maiestrie fotografica incepand de la expunerea perfecta, procesarea filmelor si imprimarea pozelor la exact aceleasi culori si densitati, taierea efectiva cu foarfeca si lipirea lor. Foarte putini fotografi se incumetau sa faca poze panoramice acum cativa ani. Unul dintre ei este profesorul meu de fotografie, un adevarat pasionat. Cand au aparut primele programe de calculator de procesare a imaginilor munca a fost usurata, dar nu cu mult. Petreceam ore intregi pentru a compune o singura imagine panoramica. In ultimii ani programele de editare a imaginilor panoramice au devenit din ce in ce mai performante iar acum timpul necesar de la capturarea imaginii pana la imprimarea fotografiei panoramice este de doar cateva minute. Indiferent de softul folosit pentru compunerea imaginilor panoramice, munca manuala este absolut necesara pentru obtinerea unui rezultat cat mai profesional. Aceasta lectie nu isi propune demonstrarea unui astfel de soft ci a principiilor care stau in spatele crearii unei fotografii panoramice.

Compunerea unei imagini panoramice presupune urmarirea unui numar de pasi diferit in functie de subiectul sau tipul imaginii. Vom prezenta in continuare etapele generale ale compunerii unei imagini panoramice, iar in functie de nevoile individuale acestea pot fi particularizate.

PASUL 1: Capturarea imaginilor componente

Prima etapa consta in fotografierea pe bucati a intregului peisaj care se doreste in imaginea finala. In aceasta etapa este bine sa folositi un trepied, dar nu este absolut necesar. Daca sunteti un fotograf experimentat, puteti face pozele perfect orizontale si suprapuse chiar si fara trepied. Unele aparate digitale compacte ofera asistenta in fotografierea imaginilor panoramice prin afisarea unei parti a pozei anterioare suprapuse peste poza care urmeaza a fi facuta.

O situatie speciala este atunci cand subiectul este aproape de aparat si acesta din urma trebuie rotit folosind ca axa centrul focal al obiectivului. Orice mica abatere de la aceasta axa duce la aparitia erorii de paralaxa. In acest caz trebuie folosit un trepied cu cap panoramic.

Suprapunerea imaginilor

Pentru a nu pierde nimic din peisaj in fotografia finala, imaginile componente trebuie sa se suprapuna. Eu le suprapun cam 1/3 din fiecare imagine. Aparatul meu profesional are 4 linii de ghidaj care impart imaginea in 3 atat pe verticala cat si pe orizontala. Folosesc aceste linii atat pentru mentinerea aparatului perfect orizontal cat si pentru suprapunerea imaginilor. Daca pozati cu aparatul in mana, pozitionati-va cu fata spre mijlocul imaginii panoramice si intorceti-va din bust spre stanga (dreapta) pentru a face prima poza. Astfel, nu trebuie sa va schimbati pozitia in mijlocul fotografiei si sa stricati aliniamentul imaginilor.

Numarul imaginilor

Numarul de imagini capturate depinde de lungimea focala a obiectivului cu care se fotografiaza. Daca doriti o fotografie panoramica foarte mare (de ordinul gigapixelilor) folositi un teleobiectiv. Puteti vedea pe portalul 360cities.net o imagine de 18 gigapixeli. In general prefer sa fac un singur rand orizontal de imagini si imi aleg obiectivul astfel incat tinut in pozitie verticala sa cuprinda toata inaltimea imaginii.

Compozitia

In cazul fotografiilor panoramice, mai mult ca la orice alte tipuri de fotografie, planificarea este foarte importanta. Lasati putin mai mult spatiu in jurul subiectului, nu compuneti foarte strans, deoarece oricat de sigur sunteti ca puteti sa aliniati imaginile perfect, intotdeauna veti devia putin de la orizontal.

Expunerea

Pentru o imagine panoramica reusita expunerea este elemenul esential. Toate imaginile care formeaza panorama trebuie sa aiba expunerea, balanta la alb si ISO identice. Pentru aparatele cu setari manuale acest lucru nu reprezinta o problema. Pentru aparatele compacte este un pic mai greu dar nu imposibil. Acestea isi regleaza expunerea cand butonul de declansare este apasat pe jumatate. Imi aleg imaginea cu expunerea medie si inainte de fiecare alta expunere ma intorc la ea, apas butonul pe jumatate (sa blochez expunerea) si reincadrez cu urmatoarea imagine necesara pentru panorama. Trebuie sa tineti minte unde ati ramas de fiecare data, pentru a nu rata vreo imagine.

O panorama va avea in 90% dintre cazuri o diferenta de cel putin 2-3 F-stopuri intre zonele intunecate si cele luminoase. Acest lucru va fi vizibil in fotografia finala si trebuie luat in considerare atunci cand compuneti imaginile. De obicei nu aveti de ales si panorama va avea zone supraexpuse si zone subexpuse.

De asemenea nu folositi flitre de polarizare. Acestea functioneaza ca un filtru de densitate neutra selectiv, modificand expunerea de la cadru la cadru in functie de locul unde se afla sursa de lumina.

Obiecte in miscare

Fiti atenti la obiectele in miscare care intra in cadru (masini, oameni, nori). Le puteti incadra si pe acestea dar trebuie sa va ganditi la aspectul final al imaginii. De multe ori incerc sa incadrez intai obiectul in miscare pentru a fi sigur ca il am in poza in intregime si apoi compun restul imaginii in functie de acesta. De multe ori astept sa se goleasca strada de masini, chiar daca asta inseamna sa astept 2-3 minute pentru fiecare imagine. Sa ai o imagine panoramica cu cea mai aglomerata intersectie din oras fara nici o masina creeaza un efect foarte spectaculos.

Marimea finala a imaginii

Ganditi-va bine inainte de a incepe sa pozati imaginea panoramica la cat de mare va fi in final. Daca faceti o fotografie panoramica compusa din 30 de imagini cu un aparat de 10 megapixeli, rezultatul poate fi putin peste asteptari: atat ale dumneavoastra cat si ale calculatorului dumneavoastra care se va chinui din greu sa o compuna. De asemenea luai in calcul ca actualul standard JPEG limiteaza imaginile la 30.000 pixeli atat pe orizontala cat si pe verticala. Orice depaseste aceste dimensiuni va trebui salvat ca TIFF sau PSB, iar imaginile rezultate vor avea cel putin 1Gb fiecare. Bineinteles sunt moduri de a depasi toate aceste obstacole, dar nu le voi detalia aici.

PASUL 2: Ordonarea imaginilor

Acum ca aveti toate imaginile, urmatorul pas este sa le ordonati pentru a forma panorama. Majoritatea softurilor din prezent fac asta pentru dumneavoastra, iar cand se incurca va intreaba. Ideal este sa le pozati in ordine pentru a va fi mai usor.

PASUL 3: Definirea perspectivei si a tipului de proiectie panoramica

PASUL 4: Rotirea, deformarea si alinierea fiecarei imagini pentru a se potrivi cat mai bine

PASUL 5: Reducerea si eliminarea zonelor de contact intre doua imagini

Daca ati pozat corect, nu se va cunoaste diferenta de expunere la locul de imbinare a imaginilor. Daca nu, atunci trebuie sa faceti in asa fel incat tranzitia de la o imagine a alta sa fie cat mai insesizabila (culoare, luminozitate). Softurile de prelucrare a imaginilor va ofera numeroase unelte de corectare.

In functie de cat de mult ati suprapus imaginile, vor fi mici neconcordante la liniile de imbinare (linii de inalta tensiune, marcajele de pe strada, garduri). Acestea trebuie corectate astfel incat sa fie continue, iar aici creativitatea si imaginatia va vor ajuta, deoarece rezultatul va fi de multe ori in dezacord cu realitatea.

PASUL 6: Finisarea imaginii panoramice: taierea, corectarea nivelurilor de luminozitate si culoare, etc.

Pasii 2-5 vor fi facuti automat de majoritatea softurilor de compunere a panoramelor. Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa selectati imaginile si sa bifati cateva optiuni. De multe ori rezultatul este acceptabil, dar in majoritatea cazurilor va fi nevoie de finisarea manuala a imaginii.

Taierea pe dimensiuni

Chiar daca ati pozat cu aparatul pe un trepied, tot va fi nevoie sa eliminati o parte a marginilor imaginii. In functie de proiectia panoramica aleasa pot aparea deformari ale imaginii finale. Pentru a obtine formatul clasic dreptunghiular, trebuie sa eliminati aceste margini nedorite.

Fiti creativ

Nu in ultimul rand fiti creativ. Nu toate panoramele sunt verticale. Nu toate panoramele sunt dreptunghiulare. Nu toate panoramele sunt perfecte. Nu toate panoramele sunt in totalitate color sau alb-negru.

Vreti fotografia panoramica perfecta? Cum obtin aparatele panoramice profesionale rezultate atat de bune? Majoritatea au in dotare un cap de trepied motorizat si pozeaza felii foarte subtiri de imagine (cu latimea de doar un pixel), iar acestea se vor alinia perfect, fara sa fie nevoie de nici o corectie. Puteti face si dumneavoastra lucrul acesta, taind un rand de cativa pixeli latime din mijlocul fiecarei imagini. Partea negativa este numarul mare de poze care trebuie facute.

sursa: pozedenunta.ro

Desi la prima vedere pare a fi o afirmatie fara sens, practica va dovedi contrariul. Nu ezitati sa folositi trepiedul chiar la fotografii cu timpi de expunere mai mici. In felul acesta veti elimina si cele mai mici vibratii care vor duce la captarea unor imagini fara cusur.

• Utilizati delay-ul aparatului pentru declansare

Chiar daca veti utiliza trepiedul, in momentul in care apasati butonul de declansare, puteti crea vibratii fara sa va dati seama. Acest lucru este cu atat mai pregnant atunci cand utilizati un teleobiectiv. Daca scena pe care o fotografiati va permite acest lucru, folositi un delay de 2 pana la 10 secunde. Aceasta functie permite aparatului sa scape de vibratiile din momentul declansarii. Daca producatorul a prevazut aparatul cu o telecomanda de declansare este indicat sa o folositi.

• Utilizati cea mai mica diafragma posibila …

… permisa de obiectivul folosit, adica cifra cea mai mare (ex: 22, 32). In felul acesta eti beneficia de cea mai mare profunzime de care este capabil respectivul obiectiv. Nu lasati aparatul sa va conduca munca, ci setati dvs. aparatul asa cum va convine. Treceti aparatul in prioritate de diafragma, setati cea mai mica diafragma si lasati apartul sa aleaga un timp de expunere adecvat pentru un cadru reusit. Acest sfat este, de obicei, valabil pentru peisagistica, unde ne dorim un camp de profunzime mare.

• Folositi noise reduction

Pentru timpi mai mari de expunere este indicat sa activati optiunea de “noise reduction”. Acesta va reduce nivelul zgomotului de imagine din fotografie chiar inainte de a prelucra pe calculator. Totusi, neajunsul acestei optiuni este acela ca va prelungi simtitor timpul de scriere pe card.

• Apropiati-va cat mai mult

Nu este o gluma. Pentru a avea fotografii cat mai bune este indicat sa va aflati cat mai aproape de subiectul prncipal al fotografiei. Veti vedea ca va creste aspectul fotografiei.

• Folositi cat mai putine elemente …

… in fotografiile dvs. Liniile sa fie cat mai clare, iar pentru a atrage interesul privitorului plasati elementele de interes in punctele forte ale imaginii (regula treimii). Incercati sa luminati mai mult aceste zone decat restul imaginii.

• Folositi apa cu zahar

Pentru cei care iubesc macro, acesta este cu adevarat un truc magic inainte de a pulveriza apa pe florile pe care doriti sa le fotografiati, faceti un amestec de apa cu zahar. Acesta are doua avantaje: adera mai bine la plante si atrage insectele sufiect timp pentru a le fotografia.

• Diferite unghiuri

Incercati unghiuri cat mai multe si cat mai diverse. Chiar daca la prima vedere va poate parea ciudat este posibil ca rezultatul final sa fie unul foarte bun.

• Repetitia texturilor

Succesul fotografiei poate veni si prin folosirea repetativa a texturilor in cadrul imaginii. Aceasta este, de exemplu, cazul unui camp cu flori de acelasi fel, reflexia norilor in apele unui lac de munte etc.

• Fiti prevazator

Intotdeauna sa aveti la dvs. acumulatoare de rezerva, pentru ca este mare pacat sa ramaneti fara aparat in fata unei scene irepetabile. Nu se stie niciodata.

sursa: Revista F64, editia pilot

- pompite pentru inalturarea particulelor nelipite;

- pensule incarcate electrostatic pentru inlaturarea particulelor ce sunte greu de indepartat cu pompita;

- spatule umede si uscate pentru particulele lipite, ce nu pot fi inlaturate prin metodele anterioare, sau pete de grasime;

- solutie de curatat pe baza de etanol (fara volatila), dezlipeste praful si dizolva eventualele pete de grasime, aceasta din urma folosindu-se impreuna cu spatulele mai sus-metionate.

Curatarea senzorului se face intotdeauna intr-un mediu cat mai curat, fara particule de praf in suspensie. Avem nevoie si de o sursa puternica de lumina pentru a observa particulele mai mari.

Procedura de curatare:

- punem in aparat un acumulator complet incarcat;

- scoate obiectivul si intram in meniul de curatare a aparatului (sensor cleaning), aparatul ridica oglinda, facilitant accesul la senzor;

- se tine pe cat posibil aparatul cu montura obiectivului in jos pentru a evita redepunerea prafului inlaturat inapoi in camera obscura;

- cu ajutorul pompitei se indeparteaza praful din camera obscura si de pe senzor avand mare grija ca varful acesteia sa nu atinga nimic din interiorul acesteia (oglina, obturatorul sau senzorul);

- dupe ce “suflam” bine in interiorul camerei obscure, oprim aparatul pentru a iesi din meniul de curatare;

- facem o fotografie de test (o imagine a unei suprafete cu o culoare constanta – cer senin, gri, sau o coala alba de hartie – la o diafragma cat mai inchisa – f22), pentru a analiza cat praf a mai ramas pe senzor;

- daca a mai ramas si apare in imagine, inseamna ca avem particule lipite;

- repetam procedura cu o pensula incarcata electrostatic, pentru ca praful sa se lipeasca de ea;

- in caz ca si dupa aceasta incercare descoperim puncte in imagine, vom repeta operatiunea cu spatule gen Sensor Swab – vom tine cont de pozitia particulelor, stiind ca imaginea pe care o vedem este invers proiectat pe senzor (un fir de praf din coltul din dreapta jos, va aparea fotografiat in stanga sus);

- umezim varful spatulei cu o picatura de solutie Eclipse si printr-o miscare continua, parcurgem suprafata senzorului de la stanga la dreapta, apoi repetam procedura de la dreapta la stanga; aceasi metoda o urmarim apoi cu o spatula uscata, pentru a elimina eventualele urme de substanta ramase pe senzor.

sursa: Revista F64, editia pilot